Pugnate! – 10 septembrie
Pugnate! ("Luptati!") a fost o zi dedicata gladiatorilor la Camp Virtus. Au avut loc antrenamente, demonstratii, lupte, ritualuri pentru a castiga bunavointa zeitei Nemesis si am pregatit la ceaun mancarea gladiatorilor dupa o reteta romana (cu arpacas, legume, ciolan si ceapa impanata cu cuisoare). A fost deschisa si recrutarea de gladiatori si gladiatoare care vor sa se alature echipei Virtus Antiqua iar cei mici au putut deveni gladiatori pentru o zi participand la o serie de probe de indemanare, echilibru si forta. Dupa aceste probe si-au ales un nume "de scena" dintre numele gladiatorilor celebri din trecut si au primit o bratara din piele inscriptionata.