Reteta pentru un cuptor roman

cuptor08Vara se apropie cu paşi repezi, iar pentru noi, cei din Virtus Antiqua, asta înseamnă un nou sezon plin de festivaluri, spectacole… pe scurt, weekend-uri faine petrecute alături de oameni faini. Anul acesta, vă invităm să evadaţi puţin din cotidian şi să vă alăturaţi nouă în călătoriile noastre prin trecut. Camp Virtvs se pregăteşte să îşi deschidă porţile, iar noi muncim cu spor pentru a vă putea întâmpina cu toate cele de trebuinţă. Vopsit, lustruit, construit, săpat, plantat… toate aceste cuvinte se învârt în minţile noastre în ultima vreme, pentru că ştim că ceea ce încercăm să clădim trebuie să fie autentic şi primitor. Weekend-ul trecut ne-am ocupat de colţul gastronomic al Camp-ului. Iar dacă vă întrebaţi de ce am simţit nevoia să includem un astfel de “colţ”, am să vă răspund tot printr-o întrebare: cum să învăţăm despre cultură şi obiceiuri fără să cunoaştem şi cu ce se hrăneau strămoşii noştri, cum ȋşi preparau hrana sau ce făceau pentru a o obţine? cuptor05în plus, mâncăcioşi fiind, nu ne-am putut abţine să includem şi un astfel de colţ. 🙂 Ne-am pus pe treabă şi am construit un cuptor de pâine. Nu e uşor, iar atunci când acesta trebuie să fie autentic, parcă ecuaţia se complică puţin. Dar, să ştiţi, “reţeta” nu este deloc grea. Pe cuvânt de reenactor! E inspirat după modelele cuptoarelor romane, iar ingredientele sunt în principal materiile prime ca lutul, lemnul, apa şi muuuulte paie. Însă cele mai importante sunt de fapt îndemânarea, buna-dispoziţie şi, să nu uităm, umorul. Dacă aceste ultime lucruri lipsesc, va fi pur şi simplu un lucru pe care l-ai făcut şi care, după ce e gata, e închis într-un sertărel al minţii şi lăsat acolo să se umple de praf. Însă, dacă se presară câte o glumiţă din când în când, sau “preparatul” se mai amestecă puţin şi cu câteva hohote de râs, atunci e clar ca totul va avea un altfel de gust la final. Şi aşa vei rămâne cu o adevărată experienţă sau, de ce nu, o amintire pe care să o păstrezi dragă toată viaţa. Se întâmplă lucruri frumoase la Camp Virtus… trebuie doar să fii dispus să le descoperi. În curând, vă aşteptăm alături de noi pentru a ne bucura împreună de nişte veritabile pâinici romane! de Irina Ielciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *